Pasăre, tu, călătoare, lance, trecut-ai
de mult peste zid. Creanga pe inimă-i albă, şi marea
deasupră-ne. Stele de-amiază-nfloresc pe colina adâncului
– verde neveninos ca şi ochiu-i în moarte deschis…
Scobitu-ne-am mâinile ca să încapă-un torent,
din locu-nserării, în care pumnalul nu ni se-ntinde.
Un cântec cântai. Împleteam zăbrele în ceaţă:
poate mai bine-un călăi să ne-mplânte o inimă;
poate un turn, poate o spânzurătoare se-nalţă în chiot,
poate ne desfigurează o barbă, şi poate că părul ei blond se-nroşeşte.
Creanga, pe inimă, -i albă. Marea, deasupră-ne.
În româneşte de: Nina Cassian
Din volumul: Nisipul din urne
