Domnita’s Weblog

Ianuarie 2, 2009

Despre necesitatea cinstirii Sfintilor locali

Filed under: Articole religioase — domnitaralu @ 3:39 pm
Tags:

Articol publicat in Revista Targului de Carte si Revista Religioasa 2007

Uneori Dumnezeu ne îndreaptă paşii spre locuri despre care ştie că ne vor fi de folos, locuri pline de învăţături ascunse. Vara aceasta am avut bucuria de a vizita Grecia, ţară cunoscută pentru frumuseţea mănăstirilor ei, pentru Athos şi Meteore, astfel că ele au devenit un puternic punct de atracţie turistică. La Meteore am fost impresionată de frumuseţile peisajelor pe care le-am văzut, de splendoarea bisericilor şi picturilor. Însă un alt lucru m-a impresionat foarte mult: cultul pe care îl au grecii faţă de sfinţii locali. Oriunde am mers, la Peştera Sfintei Paraschiva, la Mănăstirea Sfântului Dionisie, la Meteore, în Litohoro, în Tesalonic sau în Paleo Pantelimonas, am găsit icoane cu Sfânta Paraschiva şi Sfântul Dionisie, cu Sfântul Dimitrie, Sfânta Anisia, Sfânta Teodora sau Cuviosul David din Tesalonic. Atunci m-am gândit, poate pentru prima oară, cu durere mare că la noi cu greu găsim icoane cu sfinţii locali.

Am înţeles ce înseamnă să ai evlavie faţă de sfinţii locali, am simţit ce înseamnă să îi cinsteşti sau să îi iubeşti. Grecii îşi iubesc sfinţii, noi, oare, de ce nu îi iubim pe ai noştri? Nu îi iubim pentru că nu ăi cunoaştem. Câţi dintre ortodocşii noştri practicanţi ştiu oare care este ziua de prăznuire a sfinţilor ardeleni, Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara, mucenicul Nicolae Oprea din Sălişte, Ioan din Galeş sau Moise Măcinic din Sibiel? Puţini, foarte puţini! Sau câţi dintre noi avem în casele noastre vreo icoană a lor? Nici la pangare nu am prea văzut, darămite în casele oamenilor…
scroll down…

Că această lipsă de evlavie este o problemă locală, o putem observa uitându-ne la pelerinajele ce se fac în octombrie la Sfânta Cuvioasă Parascheva din Iaşi sau în decembrie la Sfânta Filoteea de la Argeş. Pelerinaje în Galeş, Sălişte sau Sibiel nu se fac.

Sunt oare sfinţii ardeleni mai puţin vrednici de laudă şi de cinstire decât ceilalţi? Nu merită şi ei, oare, să fie cinstiţi şi iubiţi în zonele din care se trag? Ba da, merită, pentru că ei s-au jertfit, au murit pentru neamul acesta, pentru credinţa noastră. Ei au avut curajul să spună ce noi acum nu îndrăznim, atunci când li s-a cerut să treacă la catolicism, ei au dat mărturia cea dreaptă fără compromisuri. Putem observa cum satele şi oraşele se mândresc cu oamenii ce s-au ridicat din mijlocul lor, astfel, Răşinariul va fi mereu cunoscut datorită lui Emil Cioran sau lui Octavian Goga, motiv pentru care răşinărenii sunt foarte mândri. La fel de mândri trebuie noi să fim şi noi că din satele noastre, din Ardealul nostru s-au ridicat sfinţi mărturisitori ai Ortodoxiei, care cu preţul vieţii au apărat credinţa strămoşească.

O altă „pată neagră” se află în raportarea noastră faţă de Sfinţii Brâncoveni. Ei sunt mai mult decât nişte sfinţi locali, ai unei zone, ei sunt ai întregii ţări. Mari ctitori de mănăstiri şi apărători ai Ortodoxiei, voievodul împreună cu fii lui şi sfetnicul apropiat sunt lăsaţi în uitare, iar ziua lor de prăznuire trece aproape neştiută. Ziua de 16 august ar trebui să fie zi de prăznuire naţională, credincioşii ar trebui să se adune în duh de rugăciune pentru a-i cinsti şi a-i ruga să poarte de grijă ţării lor şi credinţei strămoşeşti. Dacă nu ar fi fost ei, cine ştie, poate azi stăteam toţi cu Coranul pe genunchi… Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi Ianache ne sunt prieteni în Ceruri, doar că noi îi uităm şi nu îi căutăm. Să ne întoarcem faţa şi spre ei, să îi pictăm în icoane, să îi purtăm în case şi în suflete, că şi ei sunt ai noştri… sau noi suntem ai lor…

În Mag, un sat de lângă Sibiu, există în Biserică o poză a unui părinte născut în acel sat şi decedat în închisorile comuniste, părintele Gheorghe Tarcea. Sub fotografie sunt scrise mai multe rânduri, ce se termină cu promisiunea că cei din satul lui nu îl vor uita niciodată şi îl vor pomeni în rugăciuni. Asta trebuie să facem şi noi! Să cerem iertare că i-am uitat şi neglijat şi să le promitem că de acum ne vom ruga mereu şi lor.

Cred cu tărie că fiecare sfânt se bucură când este iubit şi cu atât mai mult când vede că este iubit de oamenii care trăiesc în locurile din care el se trage. Cred cu tărie că ei întorc înmiit dragostea noastră, că ne poartă în rugăciuni. Cred cu tărie că sfinţii vor să ne fie prieteni!!!

Avem rugători mari în ceruri, sfinţi care ne pomenesc pe noi în faţa tronul dumnezeiesc, sfinţi care au îndrăznire către Dumnezeu prin moartea mucenicească de care s-au învrednicit. Să nu îi lăsăm să ajungă să ne întrebe cum întreba oarecând Sfântul Ioan Rusul pe cineva: Aşa sunt uitaţi prietenii??

Propun aşadar o nouă modă: propun o modă a iubirii sfinţilor locali, a cinstirii lor. Propun o modă „Sfântul Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara, Sfântul Mucenic Nicolae Oprea din Sălişte, Sfântul Ioan din Galeş, Sfântul Moise Măcinic din Sibiel”. O modă Sfinţii Brâncoveni, o modă a iubirii martirilor din închisorile comuniste. Propun să învăţăm să îi iubim. Propun să investim în prietenia cu ei, propun să nu îi mai uităm.

Să iubim aşadar pe sfinţii ce îşi au rădăcinile în Ardealul nostru şi binecuvântări nenumărate vor veni peste casele noastre.

Anunțuri

1 comentariu »

  1. de ce nu avem o traditie a cinstirii sfintilor locali..?

    Poate pentru ca nu avem destul de vie traditia cinstirii si a celorlalti sfinti? Sau poate ca nu mai credem in Dumnezeu..

    Comentariu de mihai — Ianuarie 11, 2009 @ 3:00 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: