Domnita’s Weblog

Ianuarie 2, 2009

Poveste – 2 septembrie – Mamant, de la mama

-„Mami, m-au trimis Dami şi Ana să îţi spun că suntem gata, îmbrăcaţi în pijamale şi aşteptăm să vii la poveste. Aşa ne-ai promis ieri”.

Mama, lăsând cartea pe care o frunzărea din mână, se uită cu ochi mari la Ecaterina.
-„V-aţi îmbrăcat singuri în pijamale? Sunteţi gata? Nu pot să cred! Ce-aţi păţit?”
-„Păi, se pare că Dami şi-a luat angagamentele în serios. Acum zece minute a început să ne certe şi să ne pună să strângem lucruşoarele. Zice că el vrea să audă povestea ta. Dar dacă ai treabă, ne mai putem juca un pic!” a răspuns Ecaterina.
-„Nu, nu am treabă. Doar că… nu pot să cred. Vin într-un minut”.

Nu a terminat mama bine de spus ce a spus, că Ecaterina a şi dispărut din bucătărie.
-„Era aşa de uimită, că nici nu a observat că sunt desculţă. Hihi, norocul meu. M-ar fi mâncat dacă nu…” a spus Ecaterina fraţilor ei, când aceştia au întrebat-o de rezultat.
-„Ceva nu e în regulă cu licuricii noştri” a şoptit mama tatălui, în timp ce mergea spre camera lor. „Prea sunt cuminţi”.
-„Nu e de mirare. Ţi-am spus eu că seamănă cu mine” a răspuns el râzând.
-„Am venit”, a strigat mama când a intrat în cameră. Totuşi, nu mică i-a fost mirarea când a văzut toate jucăriile strânse şi pe copilaşi şuşotind în pătuţ. „Ce aţi păţit, măi”?
-„Mami, le-am zis fetelol că tlebuie să fim cuminţi şi să ne ţinem angagamentele. N-au plea vlut ele să mă asculte, dal m-am ampus. Aşa se zice, nu?”
-„Nu, Dami. Se zice impus. Dar de unde ştii tu asemenea cuvinte?”
-„Ehe, e seclet. Hai, spune-ne povestea, te rugăm. De cine ne povesteşti azi”?
– „M-am gândit să vă povestesc despre un sfânt, îl cheamă Mamant”.
-„De ce are aşa un nume ciudat?” a întrebat Ana visătoare.
-„Răbdare, dragilor. Vă spun tot. Să ştiţi voi, iubiţii mei, că era o vreme când oamenii nu aveau voie să creadă în Dumnezeu, mai precis în Iisus. Cei care credeau erau prigoniţi, adică erau căutaţi şi chinuiţi. Stăpânii lor – regi sau împăraţi – credeau în tot felul de zei şi nu voiau ca oamenii să îl iubească pe Iisus. Era tare greu atunci, dar oamenii nu renunţau, ci aşteptau să vină şi pentru ei zile mai bune. În vremea aceea, trăia o familie tânără, care îl iubea foarte tare pe Mântuitorul Hristos. Regele locului a aflat că ei sunt creştini şi s-a mâniat tare. Degeaba au încercat ei să scape, regele i-a prins şi i-a aruncat în închisoare. Trebuie să ştiţi că acest rege era aşa de rău, încât nici când supuşii lui i-au spus că tânăra fată pe care el a închis-o trebuie să nască, el nu a vrut să o elibereze. Aşa că ea a trebuit să nască în închisoare – a născut un băiat. Deşi nu îi era uşor, mama băieţelului a avut grijă mare de el şi l-a iubit ca pe ochii din cap. Era tristă uneori că fiul ei nu poate vedea lumina zilei, dar spera că la un moment dat vor fi eliberaţi. Nu a fost aşa. Doamne Doamne a hotărât să îi cheme pe părinţii lui la El, astfel că băieţelul a rămas singur”.
-„O, săracul” a şoptit Ecaterina cu lacrimi în ochi.
-„Ai dreptate, Ecaterina. După ce au murit părinţii băiatului, străjerii l-au dat pe acesta unei doamne bune pe care o chema Ammia. Şi aceasta l-a iubit mult şi s-a purtat cu el ca o adevărată mamă. Pentru că băieţelul o striga adeseori „mama”, aceasta l-a botezat Mamant.

Acesta a crescut. Era un băieţel frumos, bun şi foarte ascultător.
-„Aşa ca mine?” a întrebat Dami.
-„Hm, Mamant era mai puţin năzbâtios decât eşti tu, dar în mare să zicem că da – cam aşa ca tine. Când a împlinit 15 ani, regele cel rău a aflat că şi el e creştin, deci că îl iubeşte pe Iisus. A hotărât să îl prindă şi să îl chinuie”.
-„Să-l piconească?” a întrebat Damian cu ochi mari.
-„Da, Dami. Să-l prigonească. În adânc, eu cred că regele spera ca Mamant să renunţe şi să nu îl mai iubească pe Iisus – cu siguranţă ar fi fost mândru să aibă un soldat frumos şi bun cum era Mamant. Acesta însă, nu a acceptat nici în ruptul capului să renunţe la iubirea sa pentru Mântuitorul. Atunci regele s-a supărat rău şi i-a pus pe oşteni să îi lege o greutate de gât şi să îl arunce în mare ca să moară. Aceştia au făcut întocmai, dar Mântuitorul a hotărât că Mamant trebuie să mai trăiască. Aşa că a făcut o minune şi l-a salvat pe băiat. Acesta, când s-a văzut salvat, s-a ascuns într-o peşteră, unde stătea şi se ruga Domnului şi îi mulţumea că i-a salvat viaţa. Dar, iată, că într-o zi nişte oameni ai regelui l-au găsit pe Mamant şi, sperând să primească de la rege mulţi bani, l-au prins şi l-au dus la palat. Nu vă puteţi imagina cât a fost de furios regele. La început a crezut că l-au trădat soldaţii, dar apoi aceştia i-au explicat că ei chiar l-au aruncat în mare. Cu cât se uita mai mult regele la Mamant şi vedea cât este de cuminte şi de frumos, cu atât se supăra mai tare pe el. L-a mai întrebat o dată dacă nu vrea să renunţe la creştinism, iar când acesta a refuzat, i-a trimis pe soldaţi să îl omoare. Mamant şi-a dat sufletul pentru Hristos şi astfel a devenit Sfânt, la fel ca şi părinţii lui.

-„De ce nu l-a mai salvat Mântuitorul o dată?” a întrebat Ana. „Nu a mai putut?”.
-„Mântuitorul poate tot ce vrea. Dar El a văzut că Mamant Îl iubeşte mult şi că se bucură la gândul că va ajunge lângă El, în Rai. Şi, să nu ziceţi asta nimănui, eu cred că l-a rugat pe Mântuitorul şi mămica lui Mamant să îl lase să vină în cer. Cred că îi era dor de el, mai ales că nu s-a putut bucura prea mult de el pe pământ”.
-„Mami, dal, când l-au omolât, ela om male sau copil?”
-„Era tot copil, Dami. Sigur, era mai mare decât eşti tu acum, dar tot copil se cheamă”.
-„Păi şi de ce a omolât un copil? E foalte ulât din paltea lol!”
-„Este urât. Ţi-am spus că erau oameni răi. Dar să ştii că eu cred că Mamant s-a bucurat să meargă la Mântuitorul în Rai”.
-„Şi eu cred” a spus Ecaterina. „Mai ales dacă acolo erau părinţii lui”.
-„Gândiţi-vă că acolo e şi Măicuţa Domnului” a adăugat Ana. „Cred că e mai bine acolo decât i-ar fi fost pe pământ”.
-„Da, cled că aveţi dleptate. Mami, mie îmi place să fiu plieten cu copii băieţi. Oale clezi că vlea să fie plieten cu mine?”.
-„Cred că da, Dami. Cred că, dacă vrei să îi vorbeşti câteodată, te va asculta cu bucurie”.
-„Da, da. Un copil înţelege alt copil mai bine decât cei mari. De azi Mamant e plietenul meu”.
-„Noi nu prea povestim cu băieţii, noi avem fete prietene” au spus Ana şi Ecaterina triste.
-Puteţi povesti şi voi cu el, dacă vreţi. Dar, dacă sunteţi cuminţi, vă voi spune curând o poveste şi cu o Sfântă. E bine aşa?”
-„Da, da! a spus Ana căscând.
În timp ce fetele închideau ochişorii, mama a stins lumina. Când să iasă pe uşă, l-a auzit pe Dami, jumătate adormit, bolborosind ceva…
„Esti plietenul meu, Mama – aaa – aaa – nt…

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: