Domnita’s Weblog

Ianuarie 3, 2009

Nicolae Breban – Bunavestire

Filed under: Referate litere — domnitaralu @ 5:06 pm
Tags: , , ,

Raluca Toderel

Nicolae Breban s-a născut la 1 februarie 1934 la Baia Mare. Tatăl său era preot greco-catolic. La 17 ani, este „exclus din liceu ca fiu de preot şi chiabur”, lucrând o vreme ca funcţionar în Oradea, în cadrul unui serviciu de muncă şi salarii. La 18 ani se află în Bucureşti, angajat strungar în fier la Uzinele „23 August”, după respingerea dosarului de înscriere la concursul de admitere la Filologie, din cauza „originii nesănătoase”. Ulterior, lucrează ca gestionar şi apoi ca şofer la Garajul Ministerului de Finanţe. A fost redactor-şef al „României literare” (1970-1973), de unde demisionează, în semn de protest, faţă de încălcarea celor mai elementare drepturi şi libertăţi ale omului în România ceauşistă (scriitorul se află la acea dată la Paris).
A debutat cu schiţe în „Gazeta literară”, în 1961, iar editorial cu romanul „Francisca” (1965), pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor. A mai publicat romanele: „În absenţa stăpânilor” (1966); „Animale bolnave” (1968); „Îngerul de ghips” (1973); „Bunavestire” (1977); „Don Juan” (1981); „Drumul la zid” (1984);.
Alte volume: „Pândă şi seducţie” (1991); „Elegii parisiene” (versuri, 1992); „O utopie tangibilă. Convorbiri cu Nicolae Breban” – realizate de Ovidiu Pecican (1994); „Confesiuni violente. Dialoguri cu Constantin Iftime” (1994); „Amfitrion” (roman în trei volume, 1994); „Riscul în cultura” (eseuri, 1997); „Spiritul românesc în faţa unei dictaturi” (eseuri, 1997); „Ziua şi noaptea” (roman, 1998); „Stricte amintiri literare” (articole, 2001); „Voinţa de putere” (roman, 2001).

În 1977, apare la Iaşi, la Editura Junimea, romanul Bunavestire. Acesta fusese scris între 1972-1974, dar n-a putut fi publicat timp de trei ani din cauza cenzurii, care a formulat peste 2000 de observaţii pe marginea manuscrisului. Atât editura Cartea Românească (unde era director Marin Preda), cât şi editura Eminescu (unde era director Valeriu Râpeanu) au refuzat să tipărească romanul. Chemat în faţa unui înalt funcţionar al partidului comunist, autorul ameninţă cu emigrarea, izbutind astfel să obţină publicarea cărţii fără nicio modificare din partea cenzurii. Singura concesie pe care a consimţit să o facă este postfaţa ce însoţeşte prima ediţie, postfaţă la care va renunţa când va tipări ediţia a doua în 1994. La scurt timp după ce a apărut (la editura Junimea din Iaşi), romanul va fi atacat, la o plenară a partidului comunist, de către secretarul general de atunci, Nicolae Ceauşescu[1]. Imediat după publicare, romanul a născut reacţii pozitive în toţi criticii vremii. Nicolae Manolescu spunea: Un roman excepţional este „Bunavestire” a lui Nicolae Breban: dens, de mari viziuni satirice, scris cu vervă, sarcastic, grotesc, stilistic inepuizabil şi original. Se precizează în el şi o ruptură de tradiţia prozei noastre psihologice sau naturaliste: păstrându-se aparenţele de subiect, decor, descriere, analiză, totul este întors pe dos ca o mănuşă[2]. Cornel Unngureanu, în Orizont, făcea următoarea afirmaţie cu privire la romanul lui Breban: Dacă Provincia reprezintă copia degradată a lumii Ideilor, „Bunavestire” e un pamflet scris în numele fanatismului purităţii[3].

Încercând să dea un numitor comun operei lui Breban, George Pruteanu afirmă: În cărţile sale, tema nucleală e dominarea. Raportul dintre cel stăpânit şi cel care stăpâneşte[4]. Acest fapt este confirmat de însuşi personajul principal al romanului Bunavestire, Traian-Liviu Grobei, care mărturiseşte logodnicei sale: Eu, de exemplu, m-am născut, simt tulbure asta, să fiu slugă[5]. Grobei este un cuceritor, dar unul ciudat, care cucereşte slujind şi umilindu-se, a cărui forţa stă în servitute. Primul stăpân al său este profesorul de ştiinţe naturale Octav Teodorescu. Faptul că Grobei ajunge să aibă o relaţie cu fosta soţie a acestuia, Victoria Ionescu, nu se datorează unei iubiri irezistibile pentru ea, ci, mai degrabă, dorinţei triunghiulare[6] el ajunge să o dorească pentru că ea fusese mai înainte dorită de profesorul, mentorul şi stăpânul său. Acest lucru explică, de altfel, şi despărţirea lor, care se întâmplă în momentul în care Grobei scapă de sub dominaţia profesorului său, pierzându-şi, deci, şi interesul pentru fosta soţie a acestuia. Totuşi, după despărţire, Grobei nu devine liber, ci disponibil, aflându-se în căutarea unui nou stăpân, pe care îl găseşte în persoana Leliei Crăiniceanu. Cu toate acestea, Grobei ştie să îşi manifeste şi autoritatea încă de la începutul relaţiei lor când, la Sinaia, refuză dăruirea Leliei, demonstrând stăpânire de sine şi hotărâre, impunându-i, în acelaşi timp, şi ei un anume statut, acela de logodnică. Lelia nu înţelege atitudinea sa, ea simte că este dorită, iar respingerea repetată o umple de ciudă şi supărare, rănindu-i orgoliul.

Traian-Liviu Grobei este un tânăr merceolog, un comis-voiajor silit de meserie să colinde provincia ardeleană. Nicolae Manolescu, în capitolul Metamorfoza din volumul Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, observă că meseria de comis-voiajor este foarte uzitată în literatura universală, exemple ale unor personaje cu această meserie fiind Gregor Samsa din Metamorfoza lui Kafka, şi Alfredo Traps din Pana de automobil a lui Dürrenmatt[7]. Încă din primul capitol, acesta ne este prezentat ca un tânăr spilcuit, anost şi descărnat, care îşi petrece concediul în Sinaia. E un individ cu pretenţii intelectuale, serios, calculat şi cam meschin (făcu repede socoteala cât putea să-1 coste cafeaua, biletul de tren, eventual îi va lua si ei unul? nici pomeneală, atât timp cât n-o invitase el). Caută în totul „partea instructivă a lucrurilor” şi dispreţuieşte pe „hăndrălăii ce mişună prin staţiuni” fără treabă. Are conştiinţa superiorităţii sale de om ordonat şi grav, „cu timpul bine împărţit, cu un acut simţ al demnităţii”. Se teme, mai presus de orice, sa nu se irosească. Urăşte pe „cei ajunşi” pe „inşii ăştia mereu relaxaţi” cu bani şi relaţii. „Iată o lume din care el va fi exclus”, gândeşte adesea, dar, cu instinctul unui parvenit superior, simte că ei, fumătorii de ţigări străine, posesorii de automobil, ei, totdeauna eleganţi si superficiali, nu valorează în fond cât el, Grobei[8].

În ceea ce priveşte metodele sale de cucerire, Grobei se dovedeşte a fi un provincial, un conservator, un „demodat”. El se foloseşte mai mult de arme sociale, decât erotice pentru a o cuceri pe Lelia. Astfel, se dovedeşte a fi un om supus uzanţelor – ţine ca primirea lui la masă în familia ei să fie cât mai protocolară, doreşte să vadă albume cu poze de familie, să i se povestească despre alte rude. Nu vine niciodată neanunţat şi într-o scrisoare îi mărturiseşte Leliei că îşi doreşte să facă nunta la biserică, nu atât pentru credinţa sa, ci pentru că aşa se cuvine. Grobei nu luptă pentru iubirea Leliei, ci pentru respectul, preţuirea şi admiraţia ei şi a celor din jurul ei. Înainte de a o cuceri pe Lelia, el cucereşte lumea ei, părinţii ei, oraşul ei[9]. Răbdarea sa este nemăsurată, ştie că graba îi poate primejdui planul, astfel că înaintează cu multă luare-aminte, grijuliu. Întreaga sa atitudine are darul de a-l face să pară mai bătrân decât este de fapt. Se poate spune, aşadar, că din familia Leliei, adevăratul bătrân era el[10]. Despre acest lucru îşi dă cu părerea şi o rudă a Leliei din Vatra Dornei, pe care aceştia o vizitează, spunând despre Grobei că este puţin cam matur pentru vârsta lui[11]. Deşi cucereşte prin felul său de a fi familia Leliei, în inima fiecăruia dintre ei se păstrează o oarecare doză de dispreţ, desigur bine mascată, faţă de acest pretendent la mâna ei. Mai mult, Lelia are grijă să alimenteze, pe cât posibil, aceşti muguri ai dispreţului. Cu timpul, însă, ceea ce poate nimeni, în afară de Grobei, nu ar fi crezut se întâmplă. Lelia este cucerită, începe să îl iubească din ce în ce mai mult, familia îl primeşte cu braţele deschise. Atunci se produce turnura…

În partea a doua a cărţii, Grobei suferă o metamorfoză, care se prefigurează încă din scrisorile trimise de el Leliei din Blaj. Din acestea reiese că avem de-a face cu o persoană dedublată, un simplu comis-voiajor, docil şi harnic, pe de o parte, şi un om extrem de ambiţios, care nu era un simplu funcţionar!, după cum singur mărturiseşte[12], pe de altă parte. Grobei e fascinat de marile spirite ale Blajului, se simte aproape de ele prin dorinţa de a da vieţii sale un sens. După vizita la Blaj, începe treptat să-şi înţeleagă rostul şi vocaţia: aceea de a-şi angaja viaţa într-o direcţie ce deocamdată doar se întrevede. Când o întâlneşte pe Lelia în Alba, îi vorbeşte despre extaz şi iniţiere, spiritualitate, mortificare, examen de conştiinţă, despre ispăşirea, absolvirea de păcate. Mărturiseşte că aşteaptă un Mesia căruia să-i dedice viaţa. Nici nu bănuieşte că acel Mesia e aproape, păstrat în amintirile şi albumele de familie ale Crăinicenilor. E vorba despre Mihai Farca, unchiul decedat al Leliei. Într-o seară obişnuită, petrecută cu familia logodnicei, Grobei suferă marea lui metamorfoză, are intuiţia destinului său, ascultând amintiri despre Farca şi privindu-i pozele. Chipul măruntului funcţionar se transfigurează, înţepeneşte, trece printr-o moarte simbolică, pentru a învia cu o altă identitate, aceea de creator al partidului Mihai Farca. Viaţa lui îşi schimbă brusc cursul. În micul Grobei mijeşte o mare personalitate. Aceasta e metamorfoza[13]. Interesant este faptul că nimic din Grobei nu pare să anticipeze că în el s-ar putea afla un erou, el fiind mai degrabă un anti-erou. Momentul acesta, al metamorfozei, este, de altfel, unul controversat, obiectându-se că transformarea lui Grobei este forţată, că încalcă logica devenirii personajului[14]. Chiar şi Manolescu spune că ceea ce se întâmplă în scena pe care o analizăm din Bunavestire seamănă cu o istorioară absurdă, cu o glumă stupidă, de prost gust[15]. În partea a doua a Buneivestiri, devine un roman politic în sensul pe care N. Breban îl acordă acestui termen. Pornind de la ideea că există două nivele ale politicianului, unul de suprafaţă ilustrat de proza sud-americană, dar şi de cea română şi unul de adâncime, autorul şi-a propus să descrie structura fixă a politicului, mitul contemporan al omului politic. Această parte include ample extrase din scrierile lui Mihai Farca (corespondenţă, fragmente de jurnal), scrieri care prin stil şi problematică stau sub influenţa lui Nietszche[16].

Ca încheiere, îmi pare foarte nimerit un citat al Cassian Maria SPIRIDON, care spune: Umilinta, adevărata umilintă nu se poate naste decît în provincie. (Crestinismul nu s-a născut în provincia imperiului Roman?!)”
Provincia unde zeii, din plictiseală, coboară din provincia lor, hipercelestă… cu alei de pietris, cu statuetele lor ciuntite care reprezentau vreun triton, vreun pestisor… vreun Bachus mărunt si burtos, c-un zîmbet amabil, insidios… si deodată, ce stupoare, cîte unul din ei alege din multimea provinciei, celei pămîntene pe un Grobei, un Castor… le fracturează destinul, le schimbă traiectoriile, ce păreau atît de clare si definitive. Îi uită, îsi continuă plimbările lor hiperceleste… Ei, zeii, supra-oameni, din romanele lui Breban, iubesc provincia si îsi pilotează ades cvadrigele lor peste străzile ei pestilentiale… peste oamenii ei naivi, puternici… cu rîsul lor blînd, ei stiu, ca să folosim spusele lui Stendhal: La Paris nu e exclus să întîlnesti oameni eleganti; dar în provincie ai să întîlnesti caractere![17]

Romanul se remarcă prin stilul sarcastic, prin relaţia neconvenţională dintre narator şi personaj, prin structura oximoronică a personajului principal. Deşi este de o valoare mare, după cum mărturiseşte şi clasamentul efectuat de Observatorul cultural, clasament în care romanul Bunavestire este situat pe locul 8 în rândul celor mai bune romane ale secolului XX, faptul că personajele nu reuşesc să se individualizeze prin nimic bun, faptul că sunt supuse greşelilor şi mizeriilor la fel ca fiecare dintre noi, m-a făcut să nu mă simt atrasă în mod deosebit de acest roman. Nu îi contest valoarea, spun doar că am o altă conformaţie sufletească, incompatibilă cu acest tip de scriere.


[1] Dicţionar Analitic de Opere Literare Româneşti, coord. Ion Pop, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică R.A., 1998, p. 105

[2] Nicolae Manolescu, Bunavestire, în România literară, nr. 24, 16 iunie 1977

[3] Cornel Ungureanu, Bunavestire, în Orizont, nr. 26, iunie 1977

[4] George Pruteanu, ÎNTRE POLITIC ŞI LITERAR (sau Lupta calităţii cu cantitatea la Nicolae Breban), Dilema, nr. 228, 6 iunie 1997

[5] Nicolae Breban, Bunavestire, Editura Gramar, Bucureşti, 1998, pag. 131

[6] Dicţionar Analitici de opere literare româneşti, coord. Ion Pop, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică R.A., 1998, p. 106

[7] Nicolae Manolescu, Metamorfoza, în Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, Bucureşti: Editura 100+1 Gramar, 2003, p. 676

[8] Ibidem

[9] Dicţionar analitic de opere literare româneşti, coord. Ion Pop, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică R.A., 1998, p. 106

[10] Ibidem

[11] Nicolae Breban, op.cit., pag. 353

[12] Ibidem, pag. 98

[13] Nicolae Manolescu, op cit. p. 677

[14] Dicţionar analitic de opere literare româneşti, coord. Ion Pop, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică R.A., 1998, p. 107

[15] Nicolae Manolescu, op. cit., p. 681

[16] Dicţionar analitic de opere literare româneşti, coord. Ion Pop, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică R.A., 1998, p. 107

[17] Cassian Maria Spiridon, Nicolae Breban şi sensul vieţii, Atitudini, http://convorbiri-literare.dntis.ro/TATAfeb4.html

Anunțuri

1 comentariu »

  1. BUNAVESTIRE ESTE UN ROMAN MARE

    Comentariu de DRON SILVIU — Ianuarie 21, 2011 @ 9:42 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: