Domnita’s Weblog

Septembrie 19, 2009

Paul Celan – Piatra din Mare (Der Stein aus dem Meer)

Inima albă a lumii noastre, fără luptă-am pierdut-o, astăzi,

în ceasul când frunza porumbului bate în galben:

ni se rostogoleşte din mâini ca un ghem.

Nu ne-a rămas decât să toarcem lâna cea nouă, roşcată, a

somnului în nisiposul cavou al viselor:

nu o inimă, ci pesemne părul pietrei din adâncuri,

sărăcăcioasa găteală a frunţii ei, cugetând despre scoică şi val.

Poate, la poarta acelui oraş, îl va-nălţa în văzduh o vrere nocturnă.

răsăriteanul ei ochi va răzbate, poate, dincolo de casa în care ne aflăm,

cu negreala mării pe gură şi cu lalele în păr, din Olanda.

Cu lăncii îi merg înainte, iară, precum purtam visul noi

aşa ni se rostogoleşte acum

inima albă a lunii. Creaţa urzeală din jurul capului i se preface-ntr-o lână ciudată,

înlocuind frumos inima.

O, zvâcnet: abia ivit, s-a şi stins! În mărginire flutură vălurile.

În româneşte de: Petre Solomon

Din volumul: Nisipul din urne

Paul Celan – Ochi intunecat in septembrie (Dunkles Aug im September)

Filed under: Poezia lui Celan — domnitaralu @ 12:52 pm
Tags: , , ,

Vreme, scufie de piatră. Tot mai îmbelşugate

buclele durerii izvorăsc lângă obrazul pământului,

mărul e năuc, rumenit de aburul

unui verset păcătos frumos şi potrivnic jocului

pe care îl joacă-n reflexul sever al viitorului lor.

Castanul înfloreşte-a doua oară:

un semn de săracă-nteţire

a speranţei că Orion

se va întoarce curând: dogoarea clară

ca steaua, a celor ce, orbi, sunt prieteni cu cerul

îl cheamă-n înalturi.

Ne-nvăluit la porţile visului

luptă un ochi singuratic.

Ceea ce zilnic se-ntâmplă

îi e de-ajuns să ştie:

la răsăriteana fereastă

i se arată, de noapte, îngusta

făptură călătoare-a sentimentului.

În umoarea ochiului ei, îţi cufunzi spada.

În româneşte de: Nina Cassian

Din volumul: Nisipul din urne

Paul Celan – Nisipul din urne (Der Sand aus den Urnen)

Filed under: Poezia lui Celan — domnitaralu @ 12:42 pm
Tags: , , ,

Verde ca mucegaiul e Casa Uitării.

La fiece poartă unduitoare albăstreşte

decapitatul tău menestrel.

Îţi bate-ntr-o tobă croită din muşchiu şi din părul amar dintre coapse;

c-un deget obrintit al piciorului îţi desenează sprânceana-n nisip.

Ţi-o face mai lungă decât a fost. Îţi pictează şi roşul buzelor.

Aici umpli urnele şi-ţi hrăneşti inima.

În româneşte de: Petre Solomon

Din volumul: Nisipul din urne

Paul Celan – Buruiana de cenusa (Aschenkraut)

Filed under: Poezia lui Celan — domnitaralu @ 12:36 pm
Tags: , , , ,

Pasăre, tu, călătoare, lance, trecut-ai

de mult peste zid. Creanga pe inimă-i albă, şi marea

deasupră-ne. Stele de-amiază-nfloresc pe colina adâncului

–        verde neveninos ca şi ochiu-i în moarte deschis…

Scobitu-ne-am mâinile ca să încapă-un torent,

din locu-nserării, în care pumnalul nu ni se-ntinde.

Un cântec cântai. Împleteam zăbrele în ceaţă:

poate mai bine-un călăi să ne-mplânte o inimă;

poate un turn, poate o spânzurătoare se-nalţă în chiot,

poate ne desfigurează o barbă, şi poate că părul ei blond se-nroşeşte.

Creanga, pe inimă, -i albă. Marea, deasupră-ne.

În româneşte de: Nina Cassian

Din volumul: Nisipul din urne

Paul Celan – Plopule (Espenbaum)

Filed under: Poezia lui Celan — domnitaralu @ 12:29 pm
Tags: , , , ,

Plopule, eşti alb în întuneric.

Părul mamei n-a fost să albească.

Păpădie, verde e Ucraina.

Mama-mi blondă nu s-a-ntors acasă.

Nor de plaie, -ntârzii la fântână,

Plânge pentru toţi, tăcuta-mi mamă.

Stea, încingi o panglică de aur.

Rana mamei a născut-o plumbul.

Cine te-a scos, uşă, din ţâţână?

Maica mea nu poate să mai vină.

În româneşte de: Nina Cassian

Din volumul: Nisipul din urne

Paul Celan – Cu mana doldora de ore (Die Hand voller Stunden)

Cu mâna doldora de ore, aşa ai venit tu la mine. Am spus:

Nu-i castaniu părul tău.

Atunci, l-ai urcat pe cumpăna chinului, şi s-a făcut mai greu decât mine…

Ei vin pe corăbii la tine şi îl încarcă, spre-a-l vinde pe piaţa plăcerii –

Îmi zâmbeşti din adânc, eu plâng spre tine din talgerul rămas mai uşor.

Plâng: Nu-i castaniu părul tău, ei vând apa mării, iar tu le dai părul tău.

Murmuri: Ei au şi umplut lumea cu mine, şi rămân doar o cărare în inima ta!

Spui: Adaugă-ţi frunzişul anilor – vino, e timpul să mă săruţi!

Frunzişul anilor, nu părul tău, e castaniu.

În româneşte de: Petre Solomon

Din volumul: Nisipul din urne

Paul Celan – Lumanare (Talglicht)

Filed under: Poezia lui Celan — domnitaralu @ 12:14 pm
Tags: , , , ,

Monahii cu degete păroase deschid cartea: Septembrie.

Iason aruncă acum cu zăpadă pe brazda-nverzită.

Pădurea ţi-a dat o salbă de mâini, şi astfel moartă păşeşti, peste funie

Un albastru închis ţi se-aşaza în păr, iar eu vorbesc despre dragoste.

Vorbesc despre scoici, şi nor străvezii, o luntre

înmugureşte în plaie.

Un mânz aleargă peste degetele ce răsfoiesc –

Poarta se cască, neagră, eu cânt:

Cum am trăit noi aici?

În româneşte de: Petre Solomon

Din volumul: Nisipul din urne

Septembrie 18, 2009

Paul Celan – Divine febre noaptea (Nachts ist dein Leib)

Divine febre noaptea-ţi smolesc trupul:

făclii pe-obraji ţi-aprinde gura mea.

Nelegănat rămâne-acela care

În leagăn fără cântece-adormea.

Spre tine-am mers cu-omăt în mâini, nesigur

ca-n cercul orei ochii-ţi albăstrii.

(Mult mai rotundă luna de-altădată!)

Minunea-i plânsă-n corturi, azi pustii.

Îngheaţă-ulciorul viselor – , ei şi?

Tu nu uita: o frunză negricioasă

atârnă-n soc, – embloemă mai frumoasă

a cupei sângelui, nu poate fi.

În româneşte de: Petre Solomon

Poezie apărută în volumul „Nisipul din urne” (Der Sand aus den Urnen)

Paul Celan – Cintec in pustiu (Ein Lied in der Wueste)

O cunună din negru frunziş a fost împletită în Akra:

acolo-mi struneam armăsarul şi-n moarte cu spada izbeam.

Dintr-o cupă de lemn beam cenuşa fântânilor negre din Akra

şi spre ruinele cerului, cu viziera lăsată, mergeam.

Căci morţi sunt heruvii şi orb a fost Domnul în Akra,

şi nu-i nimeni să apere somnul celor duşi spre odihna de veci.

Nimicită-a fost luna, gingaşa floare-a ţinutului Akra:

aşa înfloresc, precum spinii, mîinile cu inele ruginite şi reci.

S-ar cuveni, la sfârşit, spre sărut să mă-nclin, când ei se roagă în Akra…

O, n-a fost bună a nopţii armură, prin zalele ei văd sânge curgând!

Iată, am fost zâmbitorul lor frate, înzăuatul înger din Akra.

Mai rostesc încă numele, şi încă-mi mai simt obrajii arzând.

În româneşte de: Petre Solomon

Poezie apărută în volumul „Der Sand aus den Urnen” (Nisipul din urne)

Despre poezia lui Celan

Filed under: Poezia lui Celan — domnitaralu @ 11:24 am
Tags: , ,

In ultimele zile a trebuit sa traduc un referat despre lirica lui Celan. Cu ocazia asta, am descoperit ca nu se prea gaseste poezia lui tradusa pe internet. Mi-am propus, deci, sa copiez poeziile pe care le am – amintind traducatorul  – pentru a folosi si altor persoane interesante de poezia poetului bucovinian.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.