Domnita’s Weblog

Septembrie 30, 2010

Am (re)inviat… cred

Filed under: amintiri,Ganduri — domnitaralu @ 10:42 pm
Tags: , ,

A trecut mai bine de o jumatate de an de cand nu m-am mai ocupat de „bietul meu blog”… In ultima vreme, am simtit tot mai acut nevoia sa revin la el, sa redevin „activa” si pe aici.

Marturisesc ca, in plus, am citit, in ultimele zile, in disperare, un blog fascinant, al unui suflet tare frumos si colorat. Acela mi-a dat curaj sa redeschid paginile mele, sa ma adun macar putin si sa mai scriu si eu cate ceva. Chiar cred in blogul-terapie (nu ca as avea neaparat nevoie de asa ceva…) sau, pur si simplu, in blogul-descarcare. Sa vedem cat ma tin, de data asta, bunele intentii…

Pe scurt, despre ce am mai facut de cand nu am mai scris. In luna mai, am fost cu Klaus intr-un turneu prin tara, am vizitat zone in care nu am mai fost niciodata pana atunci (frumoasa Bucovina, Ucraina…) si m-am indragostit si mai tare de traduceri. E un sentiment atat de placut sa fii acolo, in fata, sa transformi cuvintele, sa le preschimbi, sa le imbraci in vesmintele altei limbi. Chiar cred ca vreau sa fac asta toata viata si abia astept revenirea lui Klaus in tara.

In plus, dupa cum Klaus marturiseste in cartile sale, turneele acestea chiar ne-au sudat intr-o adevarata familie si, prin ele, am legat prietenii minunate, trainice, pline de bucurii. Si doar pentru asta si tot sunt tare indatorata pentru acele clipe…

Apoi, am trecut prin ultima sesiune si prin examenul de licenta. Lucrarea a fost scrisa in vreo 2 saptamani, care, insa, imi vor ramane mereu in amintire ca unele din cele mai grele clipe traite. S-a nascut tare greu lucrarea asta, cu mult chin, fara a sti, pana la sfarsit, ce va fi, de fapt. Marele castig al ei ramane descoperirea si redescoperirea poeziei carcerale, indragostirea si reindragostirea de Radu Gyr, de Tudor Gheorghe, carora, de atunci, le-am ramas fidela. Licenta, pana la urma, a trecut cu bine, mi-a mai adus un 10 si o ceva mai mare incredere in fortele mele.

A doua zi dupa ultimul examen, mi-am inceput munca la Editura Agnos. Sunt atat de fericita pentru sansa ce mi s-a dat, pentru mediul in care lucrez, pentru faptul ca pot urmari nasterea cartilor. Singurul dezavantaj ar fi ca, pana acum, eu nu prea stiu cum e sa lucrezi, sa ai un serviciu… pentru ca fiecare zi acolo e o joaca, o bucurie, o mare pasiune. Si atunci, cum e cu „n-am chef de lucru!”, „abia astept concediul!”?! Hihi, dupa cum se vede, nu-mi va fi dat prea curand sa aflu asta…

Vacanta de vara a fost marcata de un eveniment cu totul deosebit: de o cutiuta rosie, insotita de o intrebare si de un raspuns… Alex mi-a fost aproape, desi nu i-a fost mereu usor – oboseala acumulata isi spunea cuvantul, trezirile erau un calvar, durerile de spate inecau zambetele intr-o strambatura (din cauza lungii sederi, in timpul traducerilor si al scrierii licentei, intr-o pozitie incomoda, mi-am deplasat trei discuri vertebrale. Am facut RMN, bai ca si cu pensionarii la Bazna… o distractie! :-D). Ne-am imprietenit cu multi oameni noi, am vazut impreuna o bucatica de Ucraina, am trait peripetii nemaipomenite prin Bucuresti, am fost zi-lumina impreuna. Cate o cearta, cate o intepatura, multa joaca si multe, multe planuri de viitor.

Un detaliu-joaca al acestei vacante: bunica lui Alex a fost coafeza si ii este tare dor sa „profeseze”. Cum sunt singura cu plete din zona, si-a facut de cateva ori de lucru cu parul meu, iar eu am avut ocazia sa ma mandresc cu frizuri care mai de care 🙂

M-am inscris la 2 mastere – de ce sa-mi fac viata usoara si sa urmez unul singur? Hehe. Si a fost cat pe-aci sa ma mai apuc si de inca o facultate – iar daca nu am facut-o, este doar o amanare, nu o renuntare!

In rest, planuri mari… Drag de munca, bucurie in fiecare clipa, aripi si muuuult optimism. Bucurie mare!

Blog la WordPress.com.