Fara pofta de mancare…

– Te rog.

– Ce dai in schimb?

– Ce vrei?

– O portie dubla de cartofi prajiti, cu ketchup. De la „Big Mamma”.

…Unde esti?

Ahhhhhhhh

Faceam curat, am gasit un caiet in care am copiat toate mesajele pe care le-am primit in primii ani de facultate de la Alex. Stiam ca trebuie sa fie undeva caietul, dar, daca as fi stiut ca e cel pe care il tin in mana, l-as fi aruncat in fundul dulapului fara a indrazni sa-l deschid.

Am tot promis, mi-am tot promis ca scriu despre el. Nu pot, inca. Mi se rupe sufletul. Si asa n-as fi vrut sa vad mesajele acelea.

Offff…

Intrebare, din nou…

Nu reusesc, de azi dimineata, sa intru in adresa mea de messenger :-(. Am incercat sa intru pe alt id si am reusit, am incercat, apoi, sa ma conectez din mail (pe care am reusit sa il deschid), dar tot nu vrea. Stie cineva ce se intampla? 😀

Schimb de Carti Sibiu – Capitolul IX

Dragi SdC-isti sibieni,

 

Duminica, 24.10.2010, de la ora 18.00, Editura Agnos si bookblog.ro va invita la o editie speciala SdC Sibiu.

Intalnirea va avea loc in sediul Editurii Agnos (Centrul de Calcul Sibiu – SAS Sibiu, str. Someşului nr. 19, cam. 012). Acolo, ne vom aduna in jurul unor ceaiuri, cafele si a multor, multor carti pentru a povesti despre ce am mai citit, despre ce nu am citit, dar am vrea sa citim, despre Targuri de Carti, urmand sa mai aflam si cate o taina din desaga editoriala contemporana.

 

Va asteptam cu bucurie!

 

Raluca Toderel

 

Nebunie de melodie

Zice-se ca asa cum ti-e dimineata de luni, asa iti va fi intreaga saptamana. Desi m-am asezat tarziu la somn, m-am trezit usor si fericita. Ca niciodata, la ora 9 eram deja la birou, cu un super chef de munca.

Pe drum, insa, am avut parte de o surpriza pe care simt nevoia sa o impartasesc. De cand mi s-a stricat telefonul, am imprumutat mp3-ul Mariei (asta mi se pare cea mai importanta caracteristica la un telefon – sa pot asculta muzica). Am adaugat cantecele mele dragi, dar au ramas si ale ei.

Paranteza: eu chiar cred in „terapia muzicii” dimineata. Chiar si atunci cand ma trezesc mai obosita decat m-am culcat, daca ascult in drum spre scoala sau serviciu cateva melodii frumoase, reusesc sa ma pun pe picioare si sa-mi readuc zambetul pe fata.

Ei bine, in dimineata asta am descoperit o melodie noua, de-a Mariei, pe mp3 si de cum am ajuns la munca am cautat-o pe net si am gasit-o. Imi place la nebunie! Melodia, vocea, fata, gashca, atmosfera, versurile…

Bucurati-va si voi si incepeti saptamana cu un zambet mare pe fata, hihi!

Sa nu-mi ascunzi nimic…

Sa nu-mi ascunzi nimic, iubitul meu, (…), sa nu fugi de mine, sa nu-mi eviti privirea, să nu ma intrebi „ei, ce e?”, ca si cand mi-ai fi strain, departe de mine, scrutandu-ma cu ochi nemilosi… Caci eu voi fi pierduta daca nu ma iubesti, daca nu-mi daruiesti tot ce ai mai bun, daca ma vei sili sa nu-ti mai pot darui tot ce am mai curat, mai pur, din sufletul meu…

(Marin Preda, Cel mai iubit dintre pamanteni)

Oboseli…

Zice-se ca a mai trecut o saptamana. N-as prea crede, ca au inceput cursurile de master, si maine, de la 8-16, sunt prinsa prin facultate. Iar de saptamana viitoare incep si cursurile la masterul de germana. Zice-se ca nu-s chiar intreaga, la cate imi iau pe cap. De data asta, as crede…

Mai transcriu niste evreisme, ca azi am lucrat tot in „reluare mode”. Apoi, somn. As vrea sa spun ca „mult somn”. Poate maine 😦

A doua parte a minunatei saptamani

Intr-o clipa de ragaz, dupa inca doua zile minunate, imi gasesc in sfarsit timpul sa raspund la provocarea Ilenei si sa va povestesc si despre a doua parte a saptamanii trecute.

Joi dimineata a inceput Targul de Carte de la Sibiu la care, pentru prima data, nu am participat in calitate de ajutor de organizator, ci de „reprezentant editura”, hihi. Zilele au fost pline, dar frumoase si, cu toate lipsa de modestie, eu chiar cred ca editura Agnos a stralucit :-D.

Am cunoscut oameni noi, dintre care Florian Bichir m-a impresionat cel mai mult. Mi s-a parut genul de persoana pe care nu ti-ai dori-o dusman, dar care, odată ce i-ai castigat prietenia, face orice pentru prietenul sau. Alaturi de Florian Bichir s-a aflat si Radu Aldulescu (despre a carui „Amantul colivaresei” am pregatit un seminar la domnul Terian prin primavara), caruia nu am apucat sa ii cer un autograf (nici ca am cartile sale prin casa – deocamdata!), dar a carui prezenta a fost foarte placuta.

Am cunoscut-o si pe Manuela Golescu, actrita in Bucuresti, a carei jovialitate ne-a incantat seara si ne-a adus zambete mari pe fata.

Cunostinte noi sau prieteni vechi, m-a bucurat mult  o tigara fumata pe ascuns, cu povesti duioase despre oameni puternici, razbatatori in viata…

Alte persoane care mi-au facut zilele frumoase au fost Sorin de la Oaste (caruia nu pot sa-i multumesc indeajuns pentru ca a tinut un ochi si pe standul nostru cand mi-am mai luat cate o pauza), Luci si Dana, organizatorii, pe care i-am regasit la fel de calzi, de voiosi si de prieteni, parintele Necula, cu a sa sotiala, caldura si voie buna, Tavi cu ale sale geniale bancuri, Ile cu prietenia ei neclintita si cu burtica ei pe zi ce trece tot mai frumoasa, hihi. Romeo, cu increderea lui in capacitatile mele de „ambasadoare Agnos„. Pe Klaus nu-l mai numar aici – el a fost oricum bucuria intregii saptamani.

Revenind la provocarea Ilenei, marturisesc ca nu am putut ramane la petrecerea surpriza in cinstea lui Adi din cauza… unei emisiuni de 20 de minute la TV Eveniment :-)). Prezentatorul era ingrijorat sa nu ma supar ca nu voi aparea pe ecren, ci mi se va auzi doar vocea – asta dupa vreo zece ore de stat si pazit standul, dupa trei lansari consecutive si dupa o zi intreaga cu „mutra de protocol on”. Hehe, nici nu isi inchipuie ce bine mi-a picat fotoliul acela din culise, ferit de lumina orbitoare si pacea de a nu fi vazuta. Un gand, totusi, despre aceasta emisiune… Bietul moderator incerca sa imi faca munca usoara si se oprea tot la al doilea – al treilea cuvant „ca sa am timp sa traduc”. Dar vaaaaaaaaaaaaaaaaaai! E binestiut faptul ca structura unei propozitii nu va fi niciodata identica in doua limbi, ceea ce mi-a dat reale batai de cap – niciodata nu stiam ce vrea sa spuna, niciodata nu stiam ce va urma, astfel incat daca a auzit un vorbitor de germana traducerea mea dupa textul lui musai ca si-a pus mainile in cap :-)).

Ile zice sa mai spun de ce nu am pleca din „tarisorul nostru drag”. Pai, din acelasi motiv pentru care Klaus era gata-gata sa se converteasca la „romanism” sambata seara – pentru masa festiva organizata de Luci si inviorata de doi cantareti super, super, care au distrus in cateva ore toate argumentele mele adunate intr-o vara intreaga impotriva viitorilor socri pentru care nu vrem sa avem lautari la nunta. Am vazut, deci, ca „lautari” nu inseamna neaparat tigani care isi sprijina acordeonul de burta cat o zi de post (proasta comparatie, nu? 🙂 ), ceea ce nu ma face, totusi, sa renunt la ideile mele despre o nunta eleganta :-)). Oricum, seara a fost foarte placuta, Manuela a recitat frumos pentru toti, voia buna s-a revarsat in hohotiri de cantec, iar Ile al meu isi repromitea sa nu plece din tara si regreta ca nu poate topai mai mult.

Cat despre ultima provocare, cu privire la „oamenii care nu s-au schimbat in ultimul an”, marturisesc ca mi-a dat ceva batai de cap. Noroc ca Ileana e prietena mea si ca suntem pe aceeasi lungime de unda, desi recunosc ca aici a fost chiar mai diabolica decat mine. Din aceeasi rezerva, prefer sa nu numesc persoanele la care face ea referire, urmand sa inchei doar gandurile acestea cu o urare romaneasca: „traiasca adidasii albi!” 😀

Mini-turneul lui Klaus

Dupa o saptamana absolut nebuna si minunata, m-am reintors in biroutul meu (in care, in sfarsit!, s-a dat drumul la caldura). Mi-e inima plina de evenimentele ultimei saptamani si ma trezesc zambind adanc, fericita de noile trairi, de vechile bucurii ale familiei de „calator(i) pe pamant romanesc…”

Totul a inceput duminica trecuta cand, la ora 15, trebuia sa il luam pe Klaus de pe Aeroportul Targu Mures. Am gonit (pentru ca, din nou, am plecat la timp 😀 ) stresati ca vom ajunge prea tarziu, iar stupoarea noastra la aflarea vestii ca avionul are nici mai mult nici mai putin de 180 de minute intarziere a fost cat se poate de mare. Atat de mare incat mi-a luat clipe intregi pana sa reusesc sa convertesc cele 180 de minute in ore si sa inteleg ca vor mai dura inca 3 ore pana sa ajunga Klaus… (ora 15.30 + 3 ore = 18.30, iar la 19.00 era deja programata prima conferinta, intr-o Biserica din Targu Mures). Noi ca noi, dar Klaus oricum avusese de stat inca vreo 5 ore in Budapesta, era plecat de la ora 4 dimineata de acasa, astfel incat a aterizat deja obosit, insa la fel de cald si de haios. Faptul ca de la Aeroport am „zburat” cu Skoda pana la Biserica, unde am apucat doar sa ne inchinam si sa luam microfoanele in mana inainte de a incepe nu l-a mai mirat pe Klaus, deja obisnuit cu stilul „stresant si balcanic” al conferintelor noastre.

Primirea in Targu Mures, in familia parintelui Maier, a fost una deosebit de calda si de prietenoasa, astfel incat familia Agnos s-a imbogatit cu noi prieteni.

Tot atunci, am hotarat ca plecarea spre Satu Mare sa fie a doua zi cat mai devreme, pe la 10.00, ca sa ajungem si la Penitenciarul din Satu Mare. Evident ca planurile noastre balcanice nu au niciun fel de suport real, astfel incat era aproape ora 12 cand incercam sa iesim din Targu Mures. Mai intai, goana, viteza, depasiri, apoi, brusc, luminarea „nici cu elicopterul n-am ajunge…”, linistirea si telefoane de replanificare a vorbirii de la inchisoare pentru a doua zi. Apoi, un drum linistit si placut, in care a condus fiecare dintre cei care aveau permis (zgarie-te pe ochi, Raluca!). Ajunsi in Satu Mare, un restaurant „budist” – „Lotus” – cu mancare buna si primirea calda, plina de dragoste venita din partea parintelui Stoia. Dupa mancare, vecernie si conferinta in subsolul Bisericii (iupiiii! Ce dor mi-era sa-mi fie frig 😀 ) si, din nou, o masa festiva organizata de parintele protopop. Marea surpriza, pentru care satmarenii imi vor ramane vesnic in suflet, a fost scrumiera din fata farfuriei mele si deschiderea plina de umor si de intelegere din partea tuturor in fata viciilor mele.

Paranteza, totusi. Reverendele (care la masa erau *5) au totusi un efect deloc benefic asupra fumului de tigara care a intrat tot cu hopuri in plamanii mei :-D.

A doua zi, „mini-conferinta” la inchisoare. Klaus s-a intrecut pe sine si a dovedit ca intr-adevar se simte bine printre cei marginalizati. In plus, am vazut una din nebuniile sale: la intrare, afis mare cu „fotografiatul interzis”. Klaus mi-a dovedit, inca o data, ca interzicerile nu au nicio putere asupra lui :-)).

Inca un drum „iute-iute-iute” sau, cum ar zice moldovenii ( :-D), „iuti-iuti-iuti” la Zalau, ca intarzieeeeeeeeeeeeeeem. Skoda face, insa, din vreme in vreme (a se citi: de fiecare data) minuni, astfel incat am ajuns la timp si ne-am aruncat asupra microfoanelor. Sala plina de tineri si remarca lui Klaus „na, ca acum nu ma mai pot plange ca tinerii stau departe de Biserica :))”, o zi de nastere si bucurie mare pentru noile cunostine. Incununarea serii – inca un drum serpentinos, pana la Cluj.

A doua zi, traducatoarea cu chef de… chef a primit un pahar de coniac cu cola (coniac vechi de zece ani, Danke Teo!), ceea ce a asigurat o atmosfera vesela tare pana la Alba Iulia, unde Doamne Doamne, cu a Sa ingeniozitate, ni l-a scos in cale pe pr. Jean, prieten drag pe care Klaus isi dorea sa-l vada. Cafele, povesti, cd-uri costelbusuiocene si, apoi, drumul spre Sibiu cu discutii interesante si alungatoare de somn kennethian, care isi cerea drepturile.

Ajunsi la destinatie, dezamagirea lui Klaus ca nu se va putea bucura de ruperea de oase din patul bunicului si apoi, binemeritata odihna (a se citi: vreo 3-4 ore de somn, ca incepe Targul de Carte…).

Concluzia turneului, pentru mine, cel putin, a fost ca mi-era dor sa fie obosita de oboseala aceasta, iar prezenta lui Klaus este cu adevarat binefacatoare. Trai pe vatrai!

 

Voluptati de weekend

Am vrut sa-mi incep gandurile cu o caracterizare a acestei zile – „o sambata de basm” – dar m-am speriat eu insami cand mi-am dat seama ce plate trebuie sa fie basmele mele, daca o zi in care am dormit aproape non-stop face parte dintr-o poveste. Semn ca imbatranesc, probabil :-))

Adevarul e ca aveam nevoie de somn, de muuult somn – singurul motiv pentru care mi-e dor de sfarsiturile de saptamana pentru ca, in rest, nu-mi prea gasesc locul, nu prea stiu ce sa fac. La un moment dat, ma gandeam sa ma imbrac si sa dau fuga la birou (semn bun ca-mi lipseste, nu?), dar mi-am amintit de un oarecare gest de-al lui Alex, cu degetele in forma de „L” pe frunte cand ii spuneam, intr-o seara de vineri, ca ma grabesc sa-mi termin treaba si ca nu am chef (timp, dispozitie) sa ies in oras :-)). Ca sa nu ii dau satisfactie a doua oara, am ramas cuminte in casa si am citit, am fumat, am dormit.

Asta-vara, in ultima sesiune (sau chiar atunci cand invatam pentru examenul de licenta, nu mai stiu…) am avut un soc, dandu-mi seama ca termin o Facultate de Litere cu Specializarea Romana, iar eu am citit foooaaarteee selectiv (a se citi: putin) din Literatura Romana.  De rusine, am hotarat sa nu mai pun mana pe nicio carte straina pana nu imi pun la punct lecturile din literatura noastra. Desigur ca nu am reusit, mai intai am devorat „Maestrul si Margareta”, dar acum tot am facut un prim pas si m-am apucat de „Cel mai iubit dintre pamanteni”. M-a demoralizat putin vederea celor trei volume (desi, pe vremuri, nu eram omul care sa se sperie de cartile groase). Doar ca acum stiu cat imi ia sa citesc trei volume, cand orele sau minutele mele de citit sunt atat de limitate – din nou, noroc ca fumez si ca mai vin cateodata fara laptop in bucatarie (carevasazica nu mi-ar strica un calculator fix, pe care sa nu-l pot cara dupa mine si atunci cand merg la tigara 🙂 ).

Am scos patru citate din „Cel mai iubit…”, care mi-au placut mult si m-am gandit sa le impartasesc si pe acestea:

Cand iubesti, iubirea trebuie implinita, orice-ar fi, fiindca nu se stie daca te vei mai intalni vreodata cu clipele acelea… (Trist 😦 )

Tineretea e o trufie, rareori o valoare (Faaaaain!)

Cand spala, de pilda, cu capul aplecat in cazan (o gaseam adesea astfel venind de la scoala)  mama arata atat de linistita si de frumoasa, incat acest spalat mise parea un ritual misterios si nu truda umilitoare. Mica noastra casa cu gradinita mi se parea un colt al paradisului si totdeauna se intampla s-o gasesc aplecata asupra a ceva; stia sa insufle viata lucrurilor. Toata copilaria mea am baut cafea cu lapte dintr-o frumoasa ceasca de portelan, cu flori rosii si albastre. Miscarile mainilor mamei, cand mi-o punea inainte, erau atat de incetinite si imi sugerau atat de curios sentimentul ca aceasta ceasca nu e un simplu obiect care putea fi schimbat, incat fara sa stiu de ce (fiindca mama nu-mi spunea nimic), impulsurile mele de copil se armonizau si-mi beam cafeaua aplecat cu grija asupra mesei. Nu obiectul mi se parea de pret, ci sufletul mamei imprastiat in lucruri. (Minunat!!!)

„Mai bine te-ai ruga pentru tine, fiindca cine nu stie ce e pacatul nu inseamna ca e un sfant, ci un neputincios, nu-l savarseste fiindca nu e in stare, nu fiindca are credinta puternica… (Cu asta s-ar putea sa supar pe oarecine, dar cred ca mie mi-a placut pentru ca am avut senzatia ca imi aduce o oarecare consolare…)

Printre voluptatile acestui weekend, as mai adauga ascultarea, reascultarea, rereascultarea „Primaverii mele” a lui Tudor Gheorghe (geniale versuri!!!!) si a unor cantece evreiesti, pe care, insa, nu am reusit sa le gasesc pe net (inca! Nu ma las!).

Acum, ma delectez cu gandul plecarii si al reintalnirii cu Klaus, al conferintelor si al traducerilor, al Targului de Carte, al drumetiilor prin Maramuresul inca necunoscut mie. Si cu bucuria de a avea atatia prieteni minunati!…