Domnita’s Weblog

Octombrie 1, 2010

Despre birou, scaune, pături, incendii si… o intrebare

Filed under: Ganduri — domnitaralu @ 11:58 am
Tags: , ,

Intr-o pauza de transcris conferinte evreiesti, m-am gandit sa revin cu o poveste haioasa si cu o intrebare ce ma macina de ceva vreme. Daca tot nu am avut curaj pana acum sa o adresez cu voce tare, poate gasesc, macar asa, raspunsul…

Asa… biroul meu – un loc (zic eu) minunat, un adevarat acasa, mai ales de cand a plecat Alex (care, apropo, sarmanul de el, este acum numai in Malta facand baie intr-o mare calda [24 de grade cica] si vizitand La Valetta… totusi, uneori viata nu e dreapta 😀 ). E micut [biroul] (daca exceptam antecamera mare, care, insa, nu e a noastra) si cochet, aranjat in nuante de portocaliu (care, din oaresce motive politice, nu-mi prea place, dar care, in contextul biroului, e chiar faina), cu scaune portocalii comode tare, cu filtru de cafea (esential pentru munca la carte) si fierbator de ceai (de cand am fost nevoita sa-l las pe al meu in Germania, am ramas cu o adevarata pasiune pentru astfel de „incalzitoare”), cu scrumiera (hihihi!) si carti muuuulte.

Mai fac o paranteza… Sunt cutremurata, uneori, cand intru in birouri in care lucreaza 2-3-4 persoane si imi dau seama cat de bine o duc eu. Aici, e liniste, nu sunt deranjata de nimeni, nu sta nimeni sa vada ce fac sau daca fac sau daca nu fac (mda, si ferma de pe facebook e prospera… level 80+ :-)) ), asa ca trebuie, mereu, sa ma gandesc cat de daruita si de norocoasa sunt.

Buuun. Cum nu se poate, totusi, ca lucrurile sa fie mereu doar roz, are si biroutul asta un dezavantaj (mare!): e asezat la subsolul Centrului de Calcul Sibian, ceea ce inseamna ca e frig tare! Si m-am gasit si eu, friguroasa prin excelenta, sa nimeresc taman aici. Toamna se pare ca nu vrea sa ne mai pasuiasca (desi ascult in disperare „Primavara” lui Tudor Gheorghe, desi ma gandesc la caldura din Malta si din Madrid… zadarnic!), asa ca dardai aici si nu mai stiu ce sa fac sa ma incalzesc. Tatal meu, care lucreaza in aceeasi cladire, s-a gandit sa imi faca o surpriza, uitand ca anumite lucruri nu e bine sa le lasi pe mana copiilor, asa ca mi-a daruit o… patrua electrica! Va dati seama, incantare!

M-am infofolit bine, am impaturit patura, ca e mare, in 2-3 si am setat-o, desigur, pe a doua treapta de incalzire. Extaz si bucurie, pana cand, la un moment dat, au inceput sa ma piste teribil ochii si sa imi lacrimeze. Uf, trebuie sa imi fac ochelarii, a fost logica mea relaxata de caldura, asa ca mi-am continuat lucrul pana cand am simtit ca ma sufoc si mi s-a aprins si mie beculetul ca poate a luat foc ceva. Am inceput cercetarile si… surpriza! Nu ardea decat scaunul de sub mine, minunatul meu scaun facut special pentru a ameliora durerile de colana, frumusetea mea de scaun portocaliu. Si patura, desigur. Am oprit „incendiul” ce statea sa izbucneasca, am deschis geamurile, am plans vreo jumatate de ora (de la fum si de la ciuda) si m-am intors la lucru, hotarata sa nu mai pun niciodata in priza patura.

Inca o paranteza: a avut si foculetul asta avantajul sau. Prin mirosul de plastic ars, am reusit sa-l elimin pe cel de tigara din birou :-))

Dar, desigur, in fata frigului chinuitor, am uitat toate bunele hotarari. Cu ceva mai multe grija, fara sa o mai impaturesc, m-am infofolit din nou, dar serpisorul nelinistilor nu a intarziat sa apara (dupa ce am mai citit si cateva grozavii despre accidente stupide). Si acum, intrebarea care ma chinuie: care sunt sansele sa ma curentez de la firicelele acelea (sigurante?) imprastiate prin patura? Nu de alta, dar nu mi-ar placea sa ma gaseasca nimeni innegrita pe aici, iar patura, arsa pe alocuri (adica in proportie de vreo 50%) lasa la vedere micile sigurante sau firicele sau ce or fi…

Probleme existentiale, nu alta…

Anunțuri

5 comentarii »

  1. ce bucurie 🙂 era si timpul sa te vedem iarasi la butoane 🙂

    Comentariu de Ionuț Trandafirescu — Octombrie 1, 2010 @ 8:21 pm

  2. Multumesc, Ionut. It’s good to be back 🙂

    Comentariu de domnitaralu — Octombrie 1, 2010 @ 8:22 pm

  3. Cu toata intelegerea durerii, m-am tavalit de ras. Tare frumos povestesti. Am vizualizat atmosfera si am simtit frigul si dilema. Nu te vei curenta, dar sa nu versi apa sau cafea pe patura electrica.

    Comentariu de Dana — Octombrie 3, 2010 @ 1:02 pm

  4. Azi au dat drumul la caldura 😀 Sa vedem daca pot pensiona paturica :-))

    Comentariu de domnitaralu — Octombrie 11, 2010 @ 11:53 am

  5. hehe….ralu…tu nu esti chiar citava :)) super tare…..! mi’ar fi placut sa iti vad fata in momentu’ ala :))

    Comentariu de Mary — Octombrie 13, 2010 @ 3:23 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: